Un nou almanah Urzica, care este lansat în mediu online, nu la chioşcurile de ziare, aşa cum apărea acum o jumătate de secol. Da, sărbătorim 50 de ani de la apariţia Almanahului Urzica 1973. Almanahurile apăreau în decembrie şi purtau numărul anului în care se intra. Aşa cum am scris şi în descrierea operei încărcate pe Youtube, pentru a nu se pierde munca atâtor umorişti, am conceput această formă audio a almanahului de atunci. În plus, paginile originale au fost scanate, iar textul se poate urmări pe măsură ce auziţi vocea subsemnatului interpretând textele sau recitând poeziile, epigramele etc. Desenele umoriştilor se succed doar însoţite de muzică pe care sper că am ales-o pe placul vostru. Dacă destinul meu permite, la anul în decembrie vom avea şi vom sărbători almanahul Urzica 1974 şi cei 50 de ani de la apariţia sa! Vă rog să nu vă încruntaţi din pricina păstrării (şi a) paginilor de sărbătorire a celor "25 de ani de Republică" şi editării lor cu muzică "patriotic-comunistă". Acest almanah nu este redat ca să acomodeze gusturile şi sentimentele tuturor, ci ca un document artistic care să arate cât mai fidel orientarea şi atmosfera acelui an de graţie 1972. La mulţi ani!

Melodie de final şi interpretare: Nora Deneş

În 1969 eram în clasa întâi, iar în decembrie fusesem internat în spital din pricina scarlatinei. Tata mi-a adus almanahul Urzica, ştiind că îmi place să-l răsfoiesc, măcar că nu cunoşteam literele. La plecare a trebuit să-l las în spital pe motiv de contaminare. Acum circa 2 ani (2019), la o jumătate de secol de la apariţia almanahului, l-am achiziţionat de pe Internet, împreună cu alte almanahuri Urzica. Vi-l ofer în format audio-video, cu vocea subsemnatului, în dorinţa de a păstra viu ceea ce a fost frumos într-o epocă care va fi dată uitării.

Citește mai departe...

La final de an plandemic, un grupaj de 13 poezii, de Ion Minulescu, Mihai Eminescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Otilia Cazimir, Vasile Alecsandri, George Bacovia, Şt. O. Iosif, George Topîrceanu, George Ţărnea, Nicolae Labiş şi subsemnatul, recitate pentru toţi cei ce vor poposi aici, pe voiceblog, însetaţi de iarnă, de sărbători şi de speranţă - că tot ce e bun şi frumos pe pământul ăsta va supravieţui şi va salva omenirea. Sărbători fericite!

Primul clip din ceea ce sper să fie o serie care să explice poziţia mea faţă de diferite aspecte ale spiritualităţii. Această poziţie se poate schimba - căci dacă un căutător este onest, va schimba direcţia de mers în funcţie de dovezi, nu "credinţa iniţială". Dacă susţii azi o prostie, iar mâine îţi dai seama, nu e musai să rămâi la ce ai spus şi să te sileşti să fii loial unei înţelegeri greşite. Numai un orgoliu neţinut în frâu vrea să aibă dreptate fără să asculte şi alte argumente sau critici cu dorinţa sinceră de a-şi testa afirmaţiile anterioare. Enjoy.

Înainte ca iarna să plece din ţară, în ultima zi din ianuarie 2019, vă ofer o capodoperă a geniului poetic al lui George Coşbuc. Fie ca acest loc să fie căutat iarnă de iarnă întru întinerire şi bine dispusă zâmbire.

în interpretarea lui Sandu BARBU

ilustraţii de Felicia Avram Andrasiu

din cartea "Iarna pe uliţă", Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1984, 36 p.

orchestral - Cherish the Moment

După peste 11 ani de „ameninţări” că Beni va reveni în faţa microfonului, fără a avea totuşi cea mai mică idee când se va întâmpla asta şi în ce fel, iată un nou dialog cu el. Ştim acum când - după sărbători, pe 9 ianuarie 2018, ştim şi cu ce ocazie - dar asta aflaţi dând play. Melodia intro o datorez prietenului meu, compozitorul Călin Ionce şi unor copii drăguţi care-l iubesc pe Beni. Have fun.

Mai întâi, mulţumiri fetelor din KATZ care au participat la filmări! Apoi, lui Călin Ionce de la ReCreart, care a înregistrat, editat şi masterizat frumoasele voci pentru clip (măcar că nu i-am dat un negativ mai acătării), a Ramonei Lupşa, a Dianei Ioana Părăvan şi a Karinei Călin! Melodia este cea cântată de Alvaro Soler - El Mismo Sol. Sper că nu vor fi probleme - l-am contactat chiar şi pe autor, dar nu am primit nici un răspuns.

Desigur că nu este un clip pentru MTV. Dar este unul drag nouă, celor care ne antrenăm pentru o viaţă care nu e condusă de rivalitate sau emulaţie. Suntem probabil singura echipă din lume care joacă baschet doar de dragul baschetului, fără a căuta să dovedească ceva, cuiva. Ştim să jucăm, dar nu vrem să ne "măsurăm forţele" cu nimeni. Valoarea unui om (a unei pisici, în cazul nostru) nu este dată de numărul de medalii, titluri sau cupe câştigate, de bani, de faimă, de frumuseţe sau popularitate. De mii de ani oamenii sunt conduşi de frică. Frica de a nu fi suficient de "bun" pentru ceilalţi. Frica de a nu avea suficiente "like-uri". Frica de a nu-şi pierde slujba. Frica de a nu-şi păstra locul pe "înălţimile" faimei. Dar toate acestea sunt deşertăciune. Dumnezeu consideră că a meritat ca Isus, Fiul Său să-Şi dea viaţa pentru fiecare dintre noi. De ce am mai vrea să dovedim ceva? CUI mai trebuie să dovedim ceva - dacă Isus ne consideră pe toţi egal de "buni"? În ajun de Crăciun, echipa KATZ vă propune să priviţi viaţa ca fiind un dar, nu o competiţie - şi s-o trăiţi din plin, zâmbind cu încredere în Dumnezeu care ne iubeşte. Priviţi baschetul ca o joacă, nu ca un joc. Noi facem asta de 8 ani şi, cu ajutorul lui Dumnezeu vrem s-o facem şi mai departe! Sărbători înţelept de fericite! KATZ.

Am intrat pe o pagină de Facebook a oraşului meu natal şi, după ce am privit minute în şir fotografii pe care nu reuşeam să le localizez, am ajuns la una din ele care părea din zona parcului, pe strada General Praporgescu. Am citit cu plăcere comentariile, în care oamenii se salutau şi spuneau că îşi iubesc oraşul aşa cum e. Când să fac acelaşi lucru, rămân cu degetele deasupra tastaturii, în levitaţie indusă. Scria cineva: „cel mai jegos oraş din Turnu Măgurele şi o gardă de nimic”. În fine, a scris nimik adică nimi plus „k” de la kilogram, ca băieţii jmekeri. Primul răspuns a venit chiar din partea celui sau celei care găzduia pagina, citez: „Pe bune? Şi câte „oraşe” are Turnu Măgurele?” Oricât aş vrea să mă abţin, nu pot, trebuie să notez şi celelalte câteva răspunsuri:

„Vreo 5-6... orăşele...”

„Hai să nu-i judecăm pe cei care uită foarte repede de unde au plecat... ba, mai mult, cred că au şi uitat limba română...”

„Îi judecă viaţa.”

Citește mai departe...

A short film made as a school project by three friends I call "The Triple A" with the help of yours truly. The film is intended to diclose to young people some of the dangers lurking on the Net. A great amount of work has been done in order to see this project fulfilled and "launched" online - so we would appreciate if you generously shared it among your friends, students, teachers etc. I would again show my gratitude to Bensound and Purple Planet in the way of music I used as soundtrack and the footage I used courtesy of:

Huskermania (Techno-FYI)
linescrew1
Documentary Tube
Vsauce
Vadim I. Filimonov
TVR1

The film is free to use in any good way you need to - just do not forget to mention the source. Enjoy!

Am iubit dintotdeauna graiul locului în care trăiesc acum. Chiar dacă nu ştiam asta. Cu cel puţin un an înainte de a deveni moroşan cu acte în regulă– şi aşe oi rămâñe–, chiar dacă amestecam teribil „bănăţenisme” cu „moroşenisme” am scris un text pe care am amânat mereu să-l pun, citit, pe Voiceblog. Şi bine am făcut. Căci, rugându-l pe prietenul meu, Ciprian Cătunescu, să-l adapteze la graiul de aici, m-a întrebat dacă nu vreau să-l citească el. Şi a făcut o treabă mai bună decât aş fi făcut eu în, poate, 100 de ani de repetiţii! Îţi mulţumesc, Cypro! Postarea de faţă îi este dedicată prietenei mele, Laura, căreia i-a şi fost trimis textul, cu mult timp înainte să descind în Baia Mare.

text: Sandu BARBU

lectura: Ciprian CĂTUNESCU

melodie final: Călin IONCE

interpretare: Nora DENES