Mai întâi, mulţumiri fetelor din KATZ care au participat la filmări! Apoi, lui Călin Ionce de la ReCreart, care a înregistrat, editat şi masterizat frumoasele voci pentru clip (măcar că nu i-am dat un negativ mai acătării), a Ramonei Lupşa, a Dianei Ioana Părăvan şi a Karinei Călin! Melodia este cea cântată de Alvaro Soler - El Mismo Sol. Sper că nu vor fi probleme - l-am contactat chiar şi pe autor, dar nu am primit nici un răspuns.

Desigur că nu este un clip pentru MTV. Dar este unul drag nouă, celor care ne antrenăm pentru o viaţă care nu e condusă de rivalitate sau emulaţie. Suntem probabil singura echipă din lume care joacă baschet doar de dragul baschetului, fără a căuta să dovedească ceva, cuiva. Ştim să jucăm, dar nu vrem să ne "măsurăm forţele" cu nimeni. Valoarea unui om (a unei pisici, în cazul nostru) nu este dată de numărul de medalii, titluri sau cupe câştigate, de bani, de faimă, de frumuseţe sau popularitate. De mii de ani oamenii sunt conduşi de frică. Frica de a nu fi suficient de "bun" pentru ceilalţi. Frica de a nu avea suficiente "like-uri". Frica de a nu-şi pierde slujba. Frica de a nu-şi păstra locul pe "înălţimile" faimei. Dar toate acestea sunt deşertăciune. Dumnezeu consideră că a meritat ca Isus, Fiul Său să-Şi dea viaţa pentru fiecare dintre noi. De ce am mai vrea să dovedim ceva? CUI mai trebuie să dovedim ceva - dacă Isus ne consideră pe toţi egal de "buni"? În ajun de Crăciun, echipa KATZ vă propune să priviţi viaţa ca fiind un dar, nu o competiţie - şi s-o trăiţi din plin, zâmbind cu încredere în Dumnezeu care ne iubeşte. Priviţi baschetul ca o joacă, nu ca un joc. Noi facem asta de 8 ani şi, cu ajutorul lui Dumnezeu vrem s-o facem şi mai departe! Sărbători înţelept de fericite! KATZ.

Am intrat pe o pagină de Facebook a oraşului meu natal şi, după ce am privit minute în şir fotografii pe care nu reuşeam să le localizez, am ajuns la una din ele care părea din zona parcului, pe strada General Praporgescu. Am citit cu plăcere comentariile, în care oamenii se salutau şi spuneau că îşi iubesc oraşul aşa cum e. Când să fac acelaşi lucru, rămân cu degetele deasupra tastaturii, în levitaţie indusă. Scria cineva: „cel mai jegos oraş din Turnu Măgurele şi o gardă de nimic”. În fine, a scris nimik adică nimi plus „k” de la kilogram, ca băieţii jmekeri. Primul răspuns a venit chiar din partea celui sau celei care găzduia pagina, citez: „Pe bune? Şi câte „oraşe” are Turnu Măgurele?” Oricât aş vrea să mă abţin, nu pot, trebuie să notez şi celelalte câteva răspunsuri:

„Vreo 5-6... orăşele...”

„Hai să nu-i judecăm pe cei care uită foarte repede de unde au plecat... ba, mai mult, cred că au şi uitat limba română...”

„Îi judecă viaţa.”

Citește mai departe...

A short film made as a school project by three friends I call "The Triple A" with the help of yours truly. The film is intended to diclose to young people some of the dangers lurking on the Net. A great amount of work has been done in order to see this project fulfilled and "launched" online - so we would appreciate if you generously shared it among your friends, students, teachers etc. I would again show my gratitude to Bensound and Purple Planet in the way of music I used as soundtrack and the footage I used courtesy of:

Huskermania (Techno-FYI)
linescrew1
Documentary Tube
Vsauce
Vadim I. Filimonov
TVR1

The film is free to use in any good way you need to - just do not forget to mention the source. Enjoy!

Am iubit dintotdeauna graiul locului în care trăiesc acum. Chiar dacă nu ştiam asta. Cu cel puţin un an înainte de a deveni moroşan cu acte în regulă– şi aşe oi rămâñe–, chiar dacă amestecam teribil „bănăţenisme” cu „moroşenisme” am scris un text pe care am amânat mereu să-l pun, citit, pe Voiceblog. Şi bine am făcut. Căci, rugându-l pe prietenul meu, Ciprian Cătunescu, să-l adapteze la graiul de aici, m-a întrebat dacă nu vreau să-l citească el. Şi a făcut o treabă mai bună decât aş fi făcut eu în, poate, 100 de ani de repetiţii! Îţi mulţumesc, Cypro! Postarea de faţă îi este dedicată prietenei mele, Laura, căreia i-a şi fost trimis textul, cu mult timp înainte să descind în Baia Mare.

text: Sandu BARBU

lectura: Ciprian CĂTUNESCU

melodie final: Călin IONCE

interpretare: Nora DENES

Ce urmează după Crăciun? Sara (lui) Crăciun! Hai să vedem cum se descurcă!

La mulţi ani fericiţi şi prolifici întru cele literare domnului profesor Ioan Şiman şi, de asemenea, „SPINULUI” şi spiniştilor!

Dacă ajungeţi în municipiul Bistriţa, veţi vedea struţi la tot pasul. Cum a ajuns struţul mascota oraşului, aflaţi aici!

Joi 29 octombrie a fost o dată specială care comemorează multe evenimente. Am fost onorat de doamna învăţătoare Sonia Corpodean să vorbesc pentru prima dată copilaşilor ei de la clasa I B, pe care o „păstoreşte” cu acelaşi talent, devotament şi pasiune. S-a „nimerit” ca ziua de 29 octombrie 2015 să fie zi aniversară şi pentru şcoala „Avram Iancu” - O JUMĂTATE DE SECOL de la înfiinţarea sa! Am pregătit, pentru marcarea evenimentului, o lecţie despre, cred, cel mai important lucru din viaţa unui om: Adevărul. Lecţia va rămâne aici pentru cei mici care, peste ani, se vor revedea şi vor revedea subiectul pe care-l pun cu grijă şi umilinţă înaintea lor şi tuturor celor ce vor da „incidental” peste această filmare. Căci NIMIC nu este „întâmplător”. Există un plan mai mare şi mai înalt decât tot ce ne putem imagina, iar el este pus în mişcare pentru bine şi Adevăr. Mulţumesc din suflet bunului meu prieten, directorul şcolii „Avram Iancu”, Marian Pop, şi nu în ultimul rând prietenilor mei, Adrian Olar şi Lucian Mihalache de la Maxim Studio, Baia Mare, care au dat din timpul lor preţios pentru a filma momente speciale, care, sunt convins, vor ajunge la inima multor spectatori „ocazionali” pe Internet. Tuturor, o plecăciune respectuoasă şi sinceră.