Voiceblog - textul făcut sunet - cu Sandu Barbu.

FĂRÂMIŢAREA

  • Scris de Sandu Barbu

Voiceblog image interlacedCând mă uit la masa de oameni care inundă trotuarul îmi spun „oare câţi sunt aici care ar vrea să creadă într-un proiect comun şi să lucreze la unison?” Dacă eşti la început de drum, te entuziasmezi şi te apuci, febril, să faci planuri. Sigur vei găsi oameni dispuşi să facă ceva bun, pentru ei şi pentru comunitate, îţi zici. Dacă eşti mai vechi în „branşă” ştii că sunt şanse de 5% să te urmeze careva. De ce?

Pentru că nimeni n-are chef. Viaţa românilor e scurtă şi neinteresantă. Şi asta nu e de acceptat! Aşa că românul refuză să se integreze în proiecte mâncătoare de puţinul timp pe care-l mai are de a fi fericit şi îşi duce existenţa fragmentar pe Facebook şi între două grătare cocoşate de mititei, unul de Paşte, altul de 1 Mai muncitoresc; şi orice alte sărbători care pot încinge grătarul.

Petrecem cu sârg de parcă am fost anunţaţi din sursă sigură că mâine e sfârşitul lumii. Fixăm priorităţi care jignesc angajamente anterioare, pe care le lăsăm să se acopere de praf. Ne „orientăm” spre larg, spre uşor, spre repede, de ce nu, spre ieftin, spre găunos, spre superficial, spre imoral şi nesănătos.

Adolescenţii îşi fac prieteni şi prietene care le înghit timpul preţios în căutări sexuale şi, orice ar spune ei/ele că ar mai fi, nu mai e nimic altceva. M-am trezit odată „predicând” unui grup de adolescente:

- N-aş putea avea nimic împotriva unui prieten pe care l-aţi putea avea. Dacă prietenia cu el vă înalţă, vă face mai punctuale, mai constante cu sportul, cartea şi educaţia, atunci merită! Dacă însă, după ce v-aţi împrietenit cu el, începeţi să lipsiţi de la antrenamente, să renunţaţi la obiceiuri bune – de a citi literatură de calitate, de a continua proiecte artistice sau de altă natură – atunci prietenia cu el este nu numai o pierdere de timp, ci şi un viitor sigur eşec.

Când o viaţă în doi îţi „pretinde” să-ţi jertfeşti visurile şi promisiunile, cuplul astfel format se va consuma rapid şi va claca într-o mitoză a înstrăinării.

Când comoditatea te trage la un confort înşelător, fie musculatura, fie mintea, fie un talent pe care ai fost chemat să-l dezvolţi vor avea de suferit.

Când te-ai obişnuit să nu mai fii parte a unui grup, ai început fărâmiţarea. Vei fi unul din mulţi, cu puterea ta, şi-atât. Vei fi un fir delicat, neîmpletit cu altele într-o funie groasă, vei fi cel care în viitor vei spune: „Puteam atât de mult şi n-am făcut nimic. Tu să nu faci ca mine.”

Dar cel mai trist este când auzi: „scuze, n-am putut să vin”, „scuze, am...” şi aici pui ce ai ticluit tu că este irefutabil. „N-are nimic,” spui. Şi chiar aşa e. Nimic nu are.

Voce:

Sandu BARBU

Add comment


Security code
Refresh

Bloguri, Bloggeri si Cititori