MAI E NEVOIE DE POET?
- Scris de Sandu Barbu
Mi-a scris adineauri un prieten aşa: „Lumea băimăreană se prăbuşeşte. Tu cum stai?” Şi i-am scris ca răspuns că eu i-am luat-o înainte, că m-am prăbuşit înaintea ei. Deosebirea dintre noi este că doar el a glumit. Şi mă gândeam cu câteva clipe după ce i-am răspuns că e posibil ca viaţa de creaţie a unui poet să nu fie cu putinţă decât dacă e prăbuşit la pământ. Adică, până la urmă, „indignarea face versurile”, nu? Iar dacă un poet e sătul, cu un cont grăsunel în bancă şi cu o slujbă bună – despre ce să scrie? Că e ştiut că stomacul plin nu se revoltă. Liniştea nu găseşte nedreptatea. Pacea sufletească nu vede neîmplinirile şi răutăţile celorlalţi. Din cauza asta poezia este un blestem al celui care o poartă pe umeri. Poezia nu ţine de cald. Nici nu te răcoreşte. Nici nu te hrăneşte. Poate câţiva poeţi pot spune că au fost hrăniţi – dar ei nu sunt decât excepţia.
Scriu aici, pe pagina asta electronică, şi continuu să vorbesc cu prietenul meu pe Mess. Discuţia noastră are accente de disperare – ale mele – şi de speranţă – ale lui. Întrebarea este „mai are nevoie lumea de poeţi?” Mă rog nu despre fix asta discutăm noi, ci despre oportunitatea unei televiziuni... altfel. Concluzia a fost că gustul public a fost atât de rău stricat în ultimii 22 de ani, încât e cu neputinţă să speri că îţi va aprecia cineva efortul de a crea altceva decât ştiri şi talk-showuri politice de dimineaţa până seara. Mihai Gâdea – foarte bun la ce face – spunea că în seara asta mulţi întrebau ce se va întâmpla cu Antena 3. Că dacă PDL-ul gata... Băsescu e ca şi gata... ce se va mai întâmpla. Răspunsul meu e că VOR GĂSI EI CEVA. N-au nici cea mai mică grijă legat de asta; pentru că ratingul lor se bazează pe setea cumplită a publicului după despuiere în public. Politică sau mondenă. Chiar dacă publicului îi dai mizerie, el s-a obişnuit. Poate chiar scuipă uneori ce-a înghiţit, dar se va întoarce la ce-a scuipat. Englezul spune că ăsta e un gust dobândit, acquired taste. E nevoie de pionieri care să redescopere roata.
Şi mă apropii cu prietenul meu de finalul discuţiei. Concluzia este că poetul trebuie – din nou – să rişte. Să se jertfească. Viaţa care mai pulsează în el să fie dată pentru încă o poezie. Poate că cineva îi va da de mâncare şi de îmbrăcat. Sfârşitul lumii începe într-adevăr la solstiţiul de iarnă din anul acesta. Pe 21 decembrie începe finalul acestei lumi. Cei plini de bani nu vor citi ce scriu. Cei plini de succes monden vor râde la umbra siguranţei faimei lor. Iar cei care au băut prea mult timp din izvoarele otrăvite ale vedetelor de carton nu vor pricepe o literă din ceea ce scriu aici. Dragul meu prieten, îţi doresc să reuşeşti. Eu nu ştiu să scriu decât poezie. Cu degetele vizitate de frigul de decembrie voi mai scrie o poezie şi voi încerca s-o vând. Vrea cineva o poezie? Îmi dă cineva o pâine pentru o poezie? Mai e nevoie de poet?
Sandu BARBU - Mai e nevoie de poet
Voce: Sandu BARBU
