DACĂ EMINESCU...
- Scris de Sandu Barbu
E multă informaţie. Lucruri care merită ştiute ajung mai greu la ochii sau urechea noastră. Cu întârziere a ajuns şi la mine un protest în versuri care, aşa cum citim pe saitul http://www.dcnews.ro, face parte din „poezia mişcării anti-Băsescu”, iar această creaţie, din păcate anonimă, este numită „Luceafărul 2011, varianta pentru piaţa Universităţii”. Am ales să renunţ la o strofă în care suntem, ca români, îndemnaţi să-i dăm „afară pe străini şi pe îmburgheziţi” şi pe cea în care „străinii ne inundă”. Am omis de asemenea strofa luptei împotriva „păgânului”. Străinii, îmburgheziţii, „păgânii” sunt copii ai aceluiaşi Hristos care a făcut o singură delimitare: păcat şi neprihănire. Xenofobia, naţionalismul, antisemitismul şi comunismul nu-şi vor găsi loc pe paginile mele. Voi lăuda acelaşi autor pentru ce e înălţător, şi-l voi mustra prin tăcere pentru greşeala de a fi „mai catolic decât papa.” Vă ofer, repet, cu întârziere, în numele autorului necunoscut, ca din partea lui Eminescu,
Luceafărul 2011
A fost odată ca-n poveşti,
A fost , de-ar mai fi iară,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.
Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.
Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întâmplă,
Şi in mormânt mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.
Luceferi nu mai strălucesc
Când ţara e o rană,
Copiii mamele-şi bocesc,
Ca n-au în blide hrană.
Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.
Degeaba le-am lăsat cu dor
O „Doină”, să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie.
Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri ...
O, biet popor român sărac
Cu-o ţară prea bogată !
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată !
Cu trupe de comedianţi
Numindu-le partide,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală vistieria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.
Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.
Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.
Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure...
Nici vii pe deal nu mai zăreşti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.
Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.
Nu voi a vă-nvăţa de rău
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.
Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală...
Voce: Sandu BARBU
