SATURAŢIA

Aţi simţit vreodată că vă e lehamite să deschideţi televizorul? Că nu vreţi să ştiţi ce se mai spune la ştiri? Am prieteni care, în urma sentimentului ăstuia, au luat hotărârea drastică de a nu deschide televizorul decât pe anumite canale. Cine sunt eu să-i judec? Dacă oamenii nu mai pot, trebuie înţeleşi. Dar nici nu trebuie să-ţi împuşti vaca dacă dă prea mult lapte.

Ani în urmă am fost întrebat, la o discuţie pentru angajare, dacă fac talk-show-uri. Am răspuns că nu. Nu fac, şi nu cred că voi face vreodată. Nu-s croit pentru bârfă sau anchetă. Nu-s curios. Deloc. Mi-e teamă uneori să nu trec drept insensibil din cauza asta; ceea ce-mi stârneşte o altă amintire. Prima mea zi de probă la un post de radio. Am fost dus direct la ştiri din prima zi. Am făcut cunoştinţă cu cele două colege ale mele. Am vorbit despre ştiri. Despre cum se face o ştire radio. Iar vă-ntreb: vi s-a-ntâmplat vreodată să mergeţi la angajare şi să simţiţi că n-aveţi ce căuta acolo? Sau că vă intră totul pe o ureche şi vă iese pe alta? Vi s-a-ntâmplat să mâncaţi ceva de complezenţă, nu de plăcere, nu de poftă? Mănânci de parcă bagi nu pe gât, ci pe lângă piele şi cămaşă... nu simţi nimic, nici o satisfacţie, parcă înghiţi fân – nu ştiu cum o fi să-nghiţi fân, ca om... dar un bou nu ar înţelege ce vorbesc. Numai un bou nu ar înţelege ce vorbesc.

Spre sfârşitul primei mele zile la redacţia de ştiri, din pricina frustrării acumulate, am spus: „aş vrea să fac emisiuni de suflet”. Râsul celor două colege m-a convins că lumea în care intrasem era una străină de structura mea sufletească. Era un râs dispreţuitor. De unde ştiu? Când râzi de ce nu înţelegi, râzi întotdeauna dispreţuitor. E cum ar râde gulia de un măr care spune: „Ce bun aş fi ca şi compot!” „Compot,” ar rânji gulia, „ce idioţenie!”

Aşa merg lucrurile în România Provincială. Este umflată cu ştiri şi talk-show-uri. Toată ziua ştiri peste ştiri. Toată ziua invitaţi la discuţii interminabile.

- Bună seara, dragi telespectatori, bine aţi venit la o nouă ediţie a emisiunii „Povestea vorbei”... (fade)

Voi nu v-aţi săturat să n-aveţi şi altceva la masa minţii? Televiziunile locale au viziuni ieftine, cu puţin din cât ar trebui şi mult făcut pe gratis din cât s-ar putea plăti. Cu emisiuni electorale la soroc şi muzică populară acolo unde oameni de televiziune ar trebui să prezinte alternative culturale; dar, nefiind bani pentru ei, trai li li li li lili li li la.... e ok muzica populară... dar, vorba lui Caragiu, săracu: „Ce, n-aş mânca şi-io altceva?”

Sunt ediţiile de ştiri un lucru rău? Pot să vă-ntreb dacă aţi considera că strugurii sunt răi. Nu sunt, dar vi se acreşte numai de struguri, dimineaţa la prânz şi seara. Sunt oameni talentaţi care ar face reportaje, emisiuni sportive, matinale reuşite, emisiuni de divertisment, de cultură. Voi nu ştiţi, dar piaţa ştirilor şi a showurilor ieftine, cu un birou şi doi invitaţi a marginalizat cultura şi educaţia, estetica şi creativitatea pe care se presupune că televiziunea ar trebui să le promoveze.

Societatea omenească însăşi este în impas consumând numai un fel de mâncare. Şi emisiunile de ştiri anunţă moartea artiştilor, în sărăcie şi singurătate. Artişti care au fost ignoraţi cât au trăit, cerşind un salariu de mizerie pentru a arăta bogăţia lor sufletească unui public anemiat de atâtea ştiri. Măcar acum, la moarte, devin utili în emisiunile de ştiri; măcar acum, plecând, sunt amintiţi în emisiunile cu doi sau mai mulţi invitaţi care vorbesc ore şi ore despre ce pierdere mare este trecerea acestora în nefiinţă. Şi au dreptate. Este o pierdere. Dar pierderea nu e atunci, când nu mai sunt, ci acum, când le este ignorată folosinţa. Dragi telespectatori, încheiem aici discuţia noastră, ne reauzim mâine cu un subiect de mare interes, noapte bună.

Sandu BARBU - Saturatia

Tweet