VIAŢA E CA UN PORUMBEL

Am frunzărit Netul după colegi, după profesori... mă aflu într-o fază dintr-alea... în care aş vrea să mă întâlnesc cu trecutul meu, să mă uit în ochii lui şi să-i spun: eu, acum, sunt produsul tău. Efectul alegerilor mele şi acţiunilor tale. Voiam să dau de proful meu de engleză, Mihai Blaga, şi să discut cu el, să-i mulţumesc că a fost om. Că la examenul ăsta – de om – proba finală e eliminatorie: fie eşti, fie n-ai fost decât într-o măsură care nu contează. Hai să explic iar.

Fiecare îşi alege drumul în funcţie de trăirile lăuntrice. Talentul fiecăruia caută împlinire. Aspiraţiile prind formă încet-încet şi sunt ajutate sau zdrobite de persoanele cu care venim în contact. Viaţa fiecăruia – menită să dea lumină şi fericire în lume –  e ca un porumbel aducător de pace pe care îl ţii pe degete, expus la tot şi la toate. Toţi mergem în viaţă cu porumbelul pe degete într-un echilibru precar. Şi ştii ce e deconcertant? Că, dacă ar fi numai după tine, porumbelul ar fi liniştit pe degetele tale, dar nu eşti doar tu în lume. Păstrează, te rog, imaginea asta în minte, pentru că aşa e viaţa fiecăruia, fragilă, sensibilă, înfricoşată de zgomote şi prădători.

Primii care au datoria să-ţi liniştească şi să-ţi aşeze viaţa sunt părinţii. Majoritatea părinţilor habar n-au cum să facă treaba asta. Te tratează nediferenţiat, ca pe o piesă metalică pe care trebuie s-o scoţi la strung, una ca TOATE celelalte, de o anumită mărime şi la anumite cote fixe. Şi se enervează când văd că „piesa” din mâinile lor are voinţă proprie. Se indignează când văd că fiii şi fiicele lor nu ajung ce voiau ei. Sunt „dezamăgiţi” că „investiţia” lor n-a dat roadele aşteptate. Aceşti părinţi îi tratează mereu pe copiii lor ca pe... computere; se luptă să pună programele lor preferate în sufletele copiilor, refuzând să înţeleagă că acolo, unde-şi bagă ei mâna, există deja un program care vine odată cu restul, iar tot ce reuşesc ei să facă este să zăpăcească sistemul principal de operare forţând asupra lui programul lor propriu, care va intra în conflict cu cel dedicat.

Porumbelul vieţii acestor copii devine temător, Ah, dacă lumea ar fi un loc în care să-ţi duci liniştit viaţa în palme, fără să te temi că pizma, ura, violenţa şi nepăsarea îţi vor speria picul de viaţă înaripat şi te vei trezi descurajat, singur şi fără pace.

Mulţi umblă cu palmele goale în viaţă. Nu au aspiraţii. Nu mai au. Li le-au gonit în înalt părinţii; sau dacă aceştia n-au „putut”, profesorii pe nedrept numiţi astfel au reuşit asta. Am nimerit pe colegiimei.ro pe lista celor câţiva profesori din generală. Ai fi zis că, după atâta timp, foştii elevi, maturi, înţelegători şi iertători, nu ar fi fost capabili să dea voturi negative celor care le-au marcat neplăcut copilăria. Dar nu e aşa. Nu vă grăbiţi să-i judecaţi pe cei ce au avut în palme porumbei mai sperioşi, pe care nu ei, ci alţii au reuşit să-i înspăimânte şi să-i facă să-şi ia zborul.

Lumea asta duce lipsă de columbofili. Confuzia este când pretinzi că iubeşti viaţa celorlalţi, dar te porţi folosindu-te de ea. Am auzit de curând un interviu cu o persoană simpatică.

- Am şi porumbei, a zis persoana.

Deja omul îmi era şi mai simpatic

- Serios? a întrebat reporterul. Sunteţi şi columbofil deci...

- Da. Sunt foarte gustoşi, dacă ştii să-i prepari.

Mi s-a părut o oroare. Unii sunt „columbofili”, în traducere iubitori de porumbei, dar îi cresc pentru carne. În acelaşi fel, unii dintre noi îşi devorează propria viaţă, lăsându-se cuprinşi de sălbăticie, şi apoi trec la vieţile celorlalţi. Oamenii au fost creaţi ca să fie iubiţi, iar obiectele sunt create pentru a fi folosite, zicea cineva. Din nefericire, oamenii sunt trataţi ca obiecte. Cei mai mulţi iubesc obiectele şi se folosesc de oameni pentru a le obţine. Columbofilii mincinoşi sfâşie vieţile semenilor lor, şi carnagiul le sporeşte pofta de a ucide. În engleză, „crime” ['kraim] are atât sensul de crimă, cât şi de nelegiuire, delict. Orice acţiune care face să tremure porumbelul vieţii din mâna ta este un delict, o crimă.

Ţineţi-vă bine la piept porumbelul vieţii când sunteţi în preajma prădătorilor, şi nu-i daţi locul pe degetele voastre decât în preajma celor care şi-au câştigat, prin faptă, dreptul să se numească prieteni.

Sandu BARU - Viata e ca un porumbel

Tweet