NU-S PARALE
- Scris de Sandu Barbu
În cinstea lui Constantin Tănase, vasluianul care a îndrăznit până în 1945 să spună adevărului adevăr şi minciunii minciună, am compus textul următor, chiar dacă nu-l comemorăm azi pe marele artist de revistă. Raluca, ştiu că-ţi place să citeşti – eşti un anacronism în societatea asta manelară – dar de data asta primeşte sfatul de la Mâţu’ şi ascultă fişierul audio de mai jos. Şi azi tot de la gară mergem la muncă.
Eu, blogărul filmaniac, până nu m-or surprinde ăştia cu ACTA lor, vă spun drept că mi-a sărit muştarul. Vasăzică pe funcţionari îi dau afară pe capete că nu-s parale. Toate gazetele urlă ca nu-s parale… nu-i cap, nu că nu-s parale!
De când tot ne cerem viza
Tot românu’ plânsu-mi-s-a:
Naţie de coate-goale,
NU-S PARALE!
Hoţii spală bani fârtate
Mai mulţi ca-n străinătate.
Şi ne iau pe toţi la vale:
SUNT PARALE
Nici căldură iarna, vere,
N-avem în calorifere.
Nici copiii n-au la şcoale
NU-S PARALE!
Au maşini şi-elicoptere
Mere-pere în panere
Slujbe senatoriale...
SUNT PARALE
Am ajuns toţi os şi piele
De la supe cu fidele
N-avem ce băga la foale,
NU-S PARALE
Politrucul să se-ndoape
Cu sudoarea noastră, poate.
Pentru cârnat şi sarmale
SUNT PARALE
De la Tisa pân’ la Nistru
Zbura des doamna ministru
Să se vadă c-are ţoale
SUNT PARALE!
Pentru-ndemnizaţii varii
Pentru prime şi salarii
Pentru astea nu e cale,
NU-S PARALE!
Că la Paşte sunt bucate
Vara-s pieţele-nţesate
Şi iarna pentru sarmale
SUNT PARALE
Dar nu-i cap, de-aia nu-i bine
Şi, ascultă-mă pe mine
Votăm numai haimanale
De-aia
NU-S PARALE
Voce şi text:
Sandu BARBU

