A DONA

Frate, e mult de iesplicat... am decis să iesplic pe blog, ce nu s-a priceput în postarea anterioară. Unul din aceste lucruri: Isus-incomparabilul; e bine să ne comparăm cu Isus: vom vedea mereu că avem lipsuri, tovarăşi. E bine să te compari cu El, pentru că El a fost de toate: lider, tâmplar, predicator etc. Când nu-ţi merge ceva, faci legătura cu El şi vezi de ce nu funcţionezi la parametri. Mă rog, cine vrea, că foarte mulţi preferă eşecul clar decât să studieze viaţa celui mai eficient Om din lume. Dar asta e o altă postare.

Musai să mă explic celor care, asemenea amicului meu Florin, cred că eu am ceva cu bogaţii. Fraţilor, chiar n-am! Sunt prieten cu oameni bogaţi şi sper să fiu bine înţeles: bogatul nu are nici o răspundere faţă de unul care nu vrea să muncească, spre exemplu. De ce să-i dau din banii mei, când el/ea nu face dovada unei bunăvoinţe de a mă întâmpina la jumătatea drumului? Unui sărac nu-i da peşte, dă-i o undiţă şi învaţă-l să pescuiască, de acord!

Nici un om de pe planetă nu are o obligaţie faţă de altcineva în afară de cele asumate. Te-ai angajat să faci ceva, fă! Nu te-ai angajat, nu eşti răspunzător. Dar lucrurile stau altfel judecate de o instanţă mai mare decât cea a forului conştiinţei vreunui muritor.

Un „bogat când ţara e săracă nu mi se pare nesimţire,” spune amicul meu Florin Buda. Şi e corect. Mereu va fi sărăcie, mereu vor fi oameni bogaţi trăind simultan cu cei săraci. Nu e o nesimţire că ştii să faci bani. Dar, dragul meu, e nesimţire să spui că în politică numai bogaţii sunt cinstiţi. Te rog să citeşti mai atent ce spune doamna Udrea: „Eu am venit cu mercedes în politică, nu ca alţii, săraci, care s-au îmbogăţit după aia.” Declaraţia asta spune că bogaţilor trebuie să li se dea credit, nu celor săraci; că cei săraci caută să se îmbogăţească şi atât – deducem noi! Şi mai citeşte cu atenţie, te rog, ce am scris tot în articolul în care crezi că am ceva cu cei bogaţi, citez: „Etalarea ostentativă este orgoliu prostesc.” Crede-mă că îmi aleg cuvintele cu mare grijă. Cuvântul cheie este „ostentativă”. De peste 10 ani nu sunt înţeles sau aprobat când spun că cei ce au bani au o răspundere personală faţă de modul în care cheltuiesc aceşti bani. Majoritatea mi-au spus că banii cuiva nu sunt treaba mea – deşi eu n-am spus că ar fi treaba mea, tot aşa cum n-am spus că unul care e bogat când ţara e săracă e o nesimţire. Hai să învăţăm să citim nuanţele. Un bogat nu e vinovat că e bogat. E răspunzător însă înaintea lui Dumnezeu – nu a mea, să fim înţeleşi – de luxul inutil.

Apoi, amicul meu spune că nu i se pare necesar ca bogatul să doneze, că eu însumi sunt bogat în comparaţie cu miliarde de oameni – şi sunt întrebat dacă donez. Da, „donez” şi încă mai mult decât majoritatea bogaţilor acestei lumi. Orice gest material sau pur financiar pe care-l fac îi pune în umbră pe majoritatea bogaţilor acestei lumi. Mă bucur că mă compari cu cei mai săraci decât mine, dar şi eu mă voi compara, la rândul meu, cu cei mai bogaţi decât mine. Pentru că, raportat la câştigul meu, un dar de 100 lei făcut cuiva care n-are de nici unele este o sumă fabuloasă – pentru că 100 lei reprezintă o sumă importantă şi pentru mine. Pentru o bogătaşă ca Udrea, care dă fără să simtă 1500 de euro pentru o oră de zbor, 100 de lei nu înseamnă nimic. Sunt ca 10 bani pentru mine. 100 de lei de la mine pentru un sărac sunt ca şi câştigul tuturor firmelor Elenei Udrea pe 3 zile. Cât de mult ne putem înşela când judecăm cât „donează” fiecare aflăm din textul următor:

„Isus şedea [...] în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi [...]. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: «Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei care au aruncat în vistierie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.»” Marcu 12:41-44.

Fiecare om de pe planetă e răspunzător înaintea instanţei celei mai înalte de ceea ce face cu banii, timpul, energia, calităţile, talentele şi abilităţile sale umane. Nu vrea cineva să dea, să nu dea. Cine sunt eu să-l judec? Vreau să-ţi declar însă fără echivoc, ţie căruia citeşti sau asculţi acum, că tu nu eşti stăpân pe tine şi pe ce ai, pentru că ai fost răscumpărat cu un preţ. Te poţi supăra, dar nimic din ce avem şi ce suntem nu este al nostru. Tot ce avem ne este încredinţat pentru un timp pentru a ne fi testate omenia, altruismul, compasiunea şi calităţile care ne sunt necesare pentru a trăi într-o lume fără egoism. Aşa că, dacă mai vrea cineva să se certe cu ceea ce spun aici, să ia Biblia şi să continue cearta cu paginile ei.

Sandu BARBU - A DONA

Tweet