VESELII GOI - 2

Ieri vorbeam despre „veselii goi”. Azi mă uit în continuare la ei, cum sunt frământaţi de poftele care le colcăie în sânge. Mulţi sunt „pofticioşii” egoişti, dar „veselii goi” au ceva aparte. Sunt impermeabili la suferinţa celorlalţi. Îşi creează un stil de viaţă care elimină orice le-ar putea strica „buna dispoziţie”. Nu vorbesc de, să zicem, corecta evitare a ştirilor care ne încarcă negativ sau de păstrarea unei atitudini optimiste fireşti. Ci de ecranarea totală a persoanei faţă de sentimente de compasiune. Singura grijă a „veselilor goi” e să aibă motive de râs. Un om care cade alunecând pe o coajă de banană e un motiv bun de râs pentru ei. Nu se întreabă dacă pe om îl doare sau şi-a rupt ceva. Ei n-au inimă, n-au cum să simtă aşa ceva. Au doar pofta de a râde, care clocoteşte.

Multora le plac filmele-comedii. E ok. Lor însă, „veselilor goi” le plac comediile cum îi place alcoolicului paharul cu licoare îmbătătoare. Alcoolicul bea ca să uite de necazuri, „veselul gol” caută comediile pentru că devine agitat şi nemulţumit când îi pui în faţă problematica unei planete care are nevoie şi de ajutorul lui. „Veselul gol” nu consideră că are vreo datorie faţă de familia omenească. El nu e dator cu nimic nimănui – aşa e-n capul lui. E ca un copil egoist care evită să-şi ajute părinţii obosiţi cu slujirea lui. Aşa cum un asemenea copil nu e preocupat de ridicarea poverilor părinţilor, „veselul gol” e absolut convins că trebuie să înăbuşe prin râs orice glas exterior discordant cu eforturile lui de a se auto-mulţumi.
Când e în compania mai multor amici şi vine vorba să vadă împreună un film, manipulează voinţa tuturor şi îşi înalţă glasul peste toţi cei prezenţi, strigând „comedie”. Copiii egoişti fac la fel crezând că cine strigă primul şi cel mai tare impune legea. Cum „veselul gol” este un infantil, procedează la fel şi se bucură cu nesimţire de toleranţa celorlalţi. „Veselul gol” însă nu gustă orice fel de comedie. Pipernicirea sufletului are în cele mai multe cazuri ca efect secundar şi pipernicirea minţii. „Veselul gol” râde cu poftă dacă cineva – scuzaţi – se scarpină în fund, dar stă nemulţumit şi îmbufnat la o comedie care cere cultură generală sau fineţe intelectuală, atenţie sau răbdare. „Veselul gol” are o tăcere acuzatoare faţă de cel care i-a oferit o comedie ce nu-i e pe plac. Pentru el nu contează sentimentele celuilalt, celorlalţi. E gata să strice ziua oricui pentru a-şi atinge scopul. Pentru mulţi oameni nu mai este posibil să se mai bucure de ceva dacă cineva i-a jignit sau înfruntat cu ostilitate. Pentru „veselul gol” nu contează decât să-şi atingă scopul. Dacă toţi cei prezenţi sunt întristaţi şi nu mai pot scoate o vorbă în urma luptei lui nepoliticoase de a obţine ceva, ei bine, el, „veselul gol”, mănâncă, bea sau sporovăieşte vesel ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Şi, pentru el, NIMIC nu s-a întâmplat. Este – o spun a nu ştiu câta oară – asemenea unui copil prost crescut care, odată ce a obţinut ce a vrut, ignoră suferinţa cauzată celorlalţi. Este un lucru înfricoşător disocierea aceasta pe care „veselul gol” reuşeşte s-o facă în forul lui interior. Pentru că e nevoie să-ţi distrugi capacitatea de a simţi împreună cu ceilalţi ca să te poţi bucura în mijlocul nefericirii celorlalţi. Sunt convins că, dacă ai ascultat sau ai citit până aici, ai şi tu în cercul tău de cunoscuţi sau rude un „vesel gol” sau o „veselă goală.” Când, data viitoare vă veţi strânge câţiva pentru un film, să ştii că veselul sau vesela goală cere comedia nu ca să râdă împreună cu voi, ci ca să vă acopere viaţa cu râsul său.

Voce:

Sandu BARBU

Tweet