FOOLPROOF
- Scris de Sandu Barbu
O chestie foarte tare! Intru pe Google şi văd un maldăr de mesaje. Văd unul cu Elena Udrea şi, exact ca un adolescent curios să vadă ce se ascunde sub avertizarea „atenţie conţinut xxx”, dau click pe „Sărbători fericite! Elena Udrea.” Şi când colo, ce să vezi? Se pare că cineva veghează asupra sănătăţii mele morale şi mintale şi a blocat conţinutul paginii pe care voiam s-o accesez! Mi-a apărut că nu se poate intra pe saitul respectiv. Mă uit iar atent şi văd scris: „Blocaţi toate rezultatele pentru www.elenaudrea.ro” Foarte tare! Nu ştiu cine a făcut treaba asta şi cum, dar BUNĂ TREABĂ! Păi, intri de sărbători ca tot omul nebănuitor pe un sait care afişează în spatele unui zâmbet feminin un conţinut periculos şi îţi strici sărbătorile!
Noi românii ar trebui să fim protejaţi în mod deosebit de saiturile cu conţinut mincinos sau fals-mieros, pentru că am demonstrat-o de 22 de ani încoace că, deşi ne frigem constant cu ciorbă, activişti de partid şi dictatori, continuăm să dăm click tot pe buletine de vot cu conţinut obscen sau pe saituri de scam. Cineva ar trebui să ne păzească de „investiţii” gen FININVEST, de Caritas-uri şi de politicieni care în afară de abilitatea cu care râd de ceilalţi, nu au nici o soluţie pentru România şi români. Că noi nu ştim să ne păzim de lupi răpitori. Ba, mai mult, se pare că numai la profilul ăsta de hahalere şi hoţi reacţionăm, caz în care ne merităm soarta! Înseamnă că suntem un popor de hoţi şi nu avem din ce să alegem. Bine zicea un şef de stat că ar trebui să plece românu’ în străinătate. Da’ nu v-aţi prins la cine se referea! La ăia câţiva care-s cârcotaşi la adresa lui şi a ciumei portocalii. Dacă ar fi să traduc îndemnul lui de a părăsi ţara, el, de fapt, a spus: „Bă, ăştia care vreţi oameni cinstiţi în fruntea României: suntem popor de hoţi, băăăă, voi vreţi ca hoţul să fie condus de oameni cinstiţi? Şi el cum mai fură? Aşa că, ăştia care sunteţi cinstiţi, mergeţi dreaq într-o ţară cu tradiţie democratică! Că aici e ţara lui Papură Vodă – whatever that means...”
Asta e interpretarea corectă a îndemnului preşedintelui de a părăsi România: Li s-a spus celor puţini „mergeţi voi frămos altundeva şi lăsaţi-i pe hoţi să-şi aleagă hoţii dintre ei. Nu sunteţi hoţi, n-aveţi ce căuta aici!”
Sau poate nu suntem ţară de hoţi... caz în care e mai rău. Că uite, nu sunt de acord cu cei care spun că se vor măslui alegerile pentru că butoanele-s la portocalii. Nici n-au nevoie să măsluiască ceva bocciii şi băşiţii. Mă tem că suntem atât de proşti, încât o să votăm tot cu ei şi-o să spunem: „Ooops, nu trebuia să pun acolo ştampila.” Cred că avem nevoie de un mecanism foolproof, mecanism antiprostie. Ştii, aşa cum sunt unele capace de la cutiile de medicamente, să nu poată fi desfăcute de copii mici. Că românu’ e foarte mic în comparaţie cu democraţiile europene. Mici şi suferind de boala necreşterii, sau proastei creşteri... în fine, deşi trăim printre ele, democraţii cu ştaif, avem nevoie să fim ţinuţi de mână şi schimbaţi când facem caca pe noi. Sau când facem caca unii pe alţii. Sau unii peste alţii. Sau unii în gura altora.
Da, sunt nervos când scriu acum. Sunt nervos că unele popoare au libertate democratică şi ştiu să aleagă, iar românii au doar libertate. Când nu ştii să alegi în libertate, preţul pe care-l plăteşti e foarte mare. Sunt nervos că e nevoie de un Big Brother care să ne ia de mânuţă şi să ne scuture: „Lasă jos, nu lua de la Elena Udrea, că e câh!”
Aşa că dacă spune careva: „De ce nu pot intra pe saitul Elenei Udrea?” ar trebui să i se spună frumos „Las’ că nu ştii tu că eşti mic şi poate bagi şi în gură prostiile alea de-acolo! Hai, du-te la joacă!”
Voce:
Sandu BARBU

