Cine-ar fi putut să-i fure? Unde eşti hoţule? Unde-i el? Unde nu este el? Unde se ascunde mitocanul şi criminalul? Cum aş putea să dau de el? Unde să-l dibuiesc? Încotro să fug? Cine-i acolo? Nu cumva-i aici?
OK. Acum Bogdan, care a făcut „comanda” o să fie, sper, şi mai mulţumit să urmărească varianta în limba română a poemului „Annabel Lee”, de Greta Tartler. Recitalul pe tema asta a fost susţinut de subsemnatul sâmbăta care a trecut la Biblioteca Judeţeană în prezenţa membrilor Ligii Scriitorilor Maramureşeni, care m-au impresionat prin căldură, elocvenţă, erudiţie şi modestie în ce priveşte persoanele domniilor lor. Încântat de modul în care l-au primit pe subsemnatul şi recitalul audio-video, le dedic postarea de azi, cu umilinţa cu care încerc să mă ridic la nivelul de nou membru al Ligii Scriitorilor Maramureşeni. Şi ţie, Bogdane, nu ai grijă – că tu ai rostogolit micul bulgăre de zăpadă, care uite ce-a ajuns! De asemenea, poemul este dedicat de mine tuturor celor care iubesc fără întoarcere, adânc şi loial, tuturor celor care au spus vreodată „you are my everything” şi şi-au făcut... everything-ul fericit. Pentru toţi ceilalţi, vocea mea şi cuvintele lui Poe sunt pierdute.
OK, S-a întâmplat că am postat ceva pe Facebook şi m-am trezit cu un off topic pe el. Dar ceea ce se discuta era de fapt ecou la explicaţia altei postări. M-am decis să-mi fac poziţia clară aici, pe blog. Pe cei mai mulţi nu-i va interesa, dar asta chiar nu mă interesează. Aşa cum am mai declarat, nu mă interesează dacă blogul meu nu este popular. Dorinţa de a mă exprima „caleidoscopic” este prea puternică; vorbesc despre o groază de lucruri, citez şi interpretez propria-mi creaţie şi a altora, dar fundamentul vorbirii mele este unul, sper, profund spiritual, care îşi are esenţa în Biblie. Voi repeta ca şi Pavel: vorbesc cu umilinţă, din perspectiva primului dintre păcătoşi, dar cu reverenţă pentru adevăr şi recunoştinţă pentru iertarea de la cruce. Dacă vă plictiseşte subiectul „e femeia inferioară bărbatului?” nu daţi, vă rog, drumul la player, pentru că urmează părerea mea despre acest lucru.
Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary, Over many a quaint and curious volume of forgotten lore — While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping, As of some one gently rapping, rapping at my chamber door. "'Tis some visiter," I muttered, "tapping at my chamber door — Only this and nothing more."
(dacă doriţi să citiţi şi textul pe măsură ce ascultaţi lecturarea lui, daţi mai întâi click pe "CITEŞTE MAI DEPARTE" - jos - şi apoi pe PLAY)
În timp ce eram la Battle Creek în august 1868, am visat că mă aflam împreună cu o mare mulţime. O mare parte din acest grup a pornit la drum, gata de călătorie. Aveam toţi căruţe care gemeau sub încărcătură. În timp ce călătoream noi, drumul părea să urce. De o parte a drumului se afla o prăpastie adâncă; de cealaltă, un zid înalt, neted şi alb, asemenea tencuielii proaspete din camere.
Am găsit pe un sait o poveste care suna, pe scurt, cam aşa: Un împărat l-a prins la strâmtoare pe un tânăr braconier şi i-a zis că-l eliberează dacă-i răspunde la întrebarea: „Ce vrea, de fapt, femeia?” Tânărul, epuizând toate sursele de inspiraţie, a ajuns la o vrăjitoare bătrână, hidoasă, care i-a spus că-i dă răspunsul corect dacă, după ce scapă de la împărat, o ia de nevastă. Tânărul s-a învoit. Răspunsul cu care s-a dus la împărat a fost: „Femeia, de fapt, doreşte să fie stăpâna propriei vieţi.” Tânărul a fost eliberat şi s-a căsătorit cu hoaşca. Aceasta i-a dat apoi de ales, zicând: „Voi fi o jumătate de zi o tânără frumoasă, iar cealaltă jumătate, femeia bătrână, aşa cum mă ştii.