(pentru cei care intraţi pentru prima dată pe voiceblog: puteţi citi textul sau, după dorinţă, puteţi merge la capătul acestuia, unde veţi găsi un player. Apăsând pe PLAY, veţi auzi redarea sa audio! Audiţie plăcută).

Mă gândeam acum câteva ore că n-ar strica să vă aduc în ochiuţi şi în urechiuşe oarece texte vechi sau noi care nu aparţin subsemnatului. Aşa am ajuns pe pagina domnului Vladimir Helmis, http://azati.idle.ro/ unde, printre texte dramatice scrise de domnia sa, am dat de „Telefonul”, un monolog pe care am aprobarea sa să-l interpretez pentru voi. Domnul Vladimir Helmis a scris monologul pentru un personaj masculin, care intră în scenă şi găseşte un telefon mobil pe jos. Îl ridică, îl cercetează, se uită în jur. Îl pune la loc pe jos şi vrea să plece. Se întoarce şi îl ridică. Butonează la el căutând ceva. Apelează un număr. Sunteţi gata? Gong!

TELEFONUL

de Vladimir Helmis

- Alo? Bună ziua. Îmi cer scuze că vă deranjez. Ştiţi cumva cine vă sună? Da, eu vă sun, dar cine sunt eu? Adică numărul meu…ştiţi? doamnă, vă rog, nu vă enervaţi. Nu e o farsă. Dacă m-aţi lăsa să explic… Vedeţi, am găsit un telefon pe jos. Da, probabil l-a pierdut cineva. Cum ce legătură? Dar

Citește mai departe...

Am descoperit într-un grup o postare a imaginii unui decalog care se presupune că ar fi fost semnat de Octavian Paler. M-a inspirat să scriu ceea ce cred că mă reprezintă ca aspiraţie – decalogul meu. Repet, ca aspiraţie. Nu m-am ridicat uneori la nivelul aspiraţiilor mele, dar m-am analizat şi ştiu că asta îmi doresc. Nu mă judecaţi prea aspru citind aceste lucruri.

Nu le scriu ca un mic dumnezeu, sau sfătos, ca unul care le ştie pe toate, ci cu umilinţa unuia care ştie că e supus greşelii; dacă însă vom rămâne la nivelul „mai bine nu vorbim despre asta,” nu vom avea un far călăuzitor. Aş fi întristat dacă vreunul din cititorii care mă cunosc personal – sau ascultători, fiind vorba de un voiceblog – va spune: „tocmai el vorbeşte!” Sunt un om perfectibil, dar mereu imperfect; un om care greşeşte, dar nu greşeala însăşi; un om pasional şi vulcanic, dar sincer. În fine, sunt un om. Alegerea mea este să cresc pentru binele meu şi al celor care nu nutresc ura, răzbunarea şi răul de orice formă – pentru aceştia nici un decalog din lume nu poate face nimic.

Voce: Sandu BARBU

M-a impresionat povestea a doi... copii care s-au iubit. Am fost martor la ea şi la finalul ei. Am decis să fiu pana care să scrie istoria unei iubiri sfârşite, pentru că eu pot cel mai bine să le fiu scrib şi să le păstrez anonimatul. Ei vor veni aici mereu şi-şi vor asculta istorioara. Şi aşa vor face toţi cititorii şi ascultătorii mei care au suferit trădarea şi neputinţa.

Pentru albul meu

Dacă inima n-ar fi o măruntă catedrală

Afundată cocoloş într-un colţ de piept, strivită,

Dacă n-ar urla de dor – o sirenă infernală

Ca un prunc neînţărcat, în urechea mea surzită,

Citește mai departe...

THE 16 MINUTES VIDEO BELOW HAS BOTH ENGLISH AND ROMANIAN SUBTITLES. 

Peste multe surprize dai când te-apuci de meşterit câte ceva. Fie că e un lucru tehnic, fie că e un studiu, fie că e o documentare, fie că e un proiect, un exerciţiu sau o „banală” lectură poetică – să fii sigur, sigură că flori frumoase vor înflori în calea ta. Poate că unii dintre voi ştiu ceea ce am să spun şi am să recit azi, dar pentru unii nădăjduiesc că va fi o surpriză mai mult decât plăcută.

Am căutat pe Net o poezie de Eminescu şi am găsit mai multe saituri. Am lăsat toate taburile deschise, am ales una din ferestre şi am repetat, căutând intonaţia potrivită. La una am rămas confuz. Am căutat o analiză literară şi m-am „luminat”. Aşa am ajuns să recit în faţa microfonului „Criticilor mei” de Eminescu din volumul 1 de poezii ale marelui poet – volum apărut în colecţia „Cartea de acasă” la Editura Erc Press în 2009. Cum îmi este obiceiul – şi iată şi 

Citește mai departe...

Cierge tremblant e singura poezie pe care am scris-o în limba franceză. Această postare e prima din anul acesta. Simt că va fi un an special. Dacă mă voi înşela, my bad, dacă nu mă voi înşela, sper să fie pe partea care să ne fie favorabilă. Să îţi fie poezeaua de-nceput de an ca o băutură nealcoolică ruptă din rai, în prag de seară de vară, împreună cu cine visezi tu. Da, e o poezie numai pentru cei ce ştiu să viseze. Şi iarăşi, da, visele sunt o ştiinţă, nu o întâmplare.

Cierge tremblant

Sandu Barbu

La douce, la riche couleur de l’ambre,

Les rêves des jeunes effleurements,

Je les voix sourire, je le sens descendre

D’un nullepart, loin, comme en avant.

Citește mai departe...

Mi-a scris adineauri un prieten aşa: „Lumea băimăreană se prăbuşeşte. Tu cum stai?” Şi i-am scris ca răspuns că eu i-am luat-o înainte, că m-am prăbuşit înaintea ei. Deosebirea dintre noi este că doar el a glumit. Şi mă gândeam cu câteva clipe după ce i-am răspuns că e posibil ca viaţa de creaţie a unui poet să nu fie cu putinţă decât dacă e prăbuşit la pământ. Adică, până la urmă, „indignarea face versurile”, nu? Iar dacă un poet e sătul, cu un cont grăsunel în bancă şi cu o slujbă bună – despre ce să scrie? Că e ştiut că stomacul plin nu se revoltă. Liniştea nu găseşte nedreptatea. Pacea sufletească nu vede neîmplinirile şi răutăţile celorlalţi. Din cauza asta poezia este un blestem al celui care o poartă pe umeri. Poezia nu ţine de cald. Nici nu te răcoreşte. Nici nu te hrăneşte. Poate câţiva poeţi pot spune că au fost hrăniţi – dar ei nu sunt decât excepţia.

Scriu aici, pe pagina asta electronică, şi continuu să vorbesc cu prietenul meu pe Mess. Discuţia noastră are accente de disperare – ale mele – şi de speranţă – ale lui. Întrebarea este „mai are nevoie lumea de poeţi?” Mă rog nu despre fix asta discutăm noi, ci despre oportunitatea unei televiziuni... altfel. Concluzia a fost că gustul public a fost atât de rău stricat în ultimii 22 de ani, încât e cu neputinţă să speri că îţi va aprecia cineva efortul de a crea altceva decât ştiri şi talk-showuri politice de dimineaţa până seara. Mihai Gâdea – foarte bun la ce face – spunea că în seara asta mulţi întrebau ce se va întâmpla cu Antena 3. Că dacă PDL-ul gata... Băsescu e ca şi gata... ce se va mai întâmpla. Răspunsul meu e că VOR GĂSI EI CEVA. N-au nici cea mai mică grijă legat de asta; pentru că ratingul lor se bazează pe setea cumplită a publicului după despuiere în public. Politică sau mondenă. Chiar dacă publicului îi dai mizerie, el s-a obişnuit. Poate chiar scuipă uneori ce-a înghiţit, dar se va întoarce la ce-a scuipat. Englezul spune că ăsta e un gust dobândit, acquired taste. E nevoie de pionieri care să redescopere roata.

Şi mă apropii cu prietenul meu de finalul discuţiei. Concluzia este că poetul trebuie – din nou – să rişte. Să se jertfească. Viaţa care mai pulsează în el să fie dată pentru încă o poezie. Poate că cineva îi va da de mâncare şi de îmbrăcat. Sfârşitul lumii începe într-adevăr la solstiţiul de iarnă din anul acesta. Pe 21 decembrie începe finalul acestei lumi. Cei plini de bani nu vor citi ce scriu. Cei plini de succes monden vor râde la umbra siguranţei faimei lor. Iar cei care au băut prea mult timp din izvoarele otrăvite ale vedetelor de carton nu vor pricepe o literă din ceea ce scriu aici. Dragul meu prieten, îţi doresc să reuşeşti. Eu nu ştiu să scriu decât poezie. Cu degetele vizitate de frigul de decembrie voi mai scrie o poezie şi voi încerca s-o vând. Vrea cineva o poezie? Îmi dă cineva o pâine pentru o poezie? Mai e nevoie de poet?

Sandu BARBU - Mai e nevoie de poet

Au trecut fix doi ani şi o lună de când făceam cu George Pletea matinalul de la Radio Impact, numit "Matinal de dimineaţă"; îl făceam cu drag, cu pasiune chiar, fără bani. Indiferent cât de frig era, cât de... devreme, mergeam amândoi cu plăcere. Am lăsat doar o jumătate de oră din matinalul nostru de trei ore. Daţi click pe fişierul de mai jos şi apoi rulaţi-l în playerul pe care-l doriţi. Azi 9 decembrie, în amintirea zilei de vineri 9 noiembrie 2010 şi dedicată lui George Pletea, turbarea matinală numită Suzi. Enjoy!

RADIO IMPACT (matinal) - Suzi (short) - 9 nov 2010
 

Voci: George PLETEA

Sandu BARBU 

Am fost director la o mare întreprindere socialistă. Cafeaua de dimineaţă era pregătită de o secretară sexy, mergeam la serviciu cu  Dacia neagră.

Odată am fost întrebat dacă fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei pentru înmormântarea unui tovarăş din Comitetul Central. Am spus că... cu atâţia bani aş înmormânta întregul Comitet Central. Din acest moment, am devenit director... la o întreprindere mai mică.

Cafeaua zilnică era pregătită de o secretară mai în vârstă, la serviciu mergeam cu furgoneta fabricii. Odată am fost apostrofat că nu am fost la ultima şedinţă de partid. Am răspuns că dacă ştiam că e ultima m-aş fi dus sigur. Din acest moment, am lucrat ca maistru.

La serviciu mergeam cu maşina proprie şi eu făceam cafeaua de dimineaţă. În atelier aveam pe perete poza lui Ceauşescu si a Lolobrigidei. Odată mi-au spus că de ce nu dau jos poza curvei de pe perete. Am dat jos poza lui Ceauşescu. Din acel moment am lucrat zilier la săpat şanţuri.

Mergeam la lucru cu bicicleta si duceam cafeaua de acasă în termos. Odată, în timp ce săpam şanţul, au venit şi mi-au spus să-mi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegaţie de partid de la Bucureşti Am răspuns să nu-şi facă probleme, deoarece bicicleta este închisă cu un lacăt... din acel moment am rămas fără lucru...

...o vreme am fost şomer până la schimbarea orânduirii...

M-am reabilitat, am intrat în politică, am intrat în partid. Cafeaua îmi este servită de o secretară sexy, la serviciu merg cu un Audi cu şofer personal. În rest... îmi ţin gura şi din când în când ridic mâna să votez. Îmi creşte nivelul de trai şi acoperirea cheltuielilor.

Sandu BARBU - Autobiografie

Luceafărul 2011

A fost odată ca-n poveşti,

A fost , de-ar mai fi iară,

Din neamuri tracice, regeşti,

O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ

Şi mândră-n toate cele

Cum e icoana unui sfânt

Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet când privesc

La tot ce se întâmplă,

Şi in mormânt mă răsucesc

Şi cuie-mi intră-n tâmplă.

Eu nu mai simt miros de tei

În viata mea postumă,

Nu văd nici vajnici pui de lei,

Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc

Când ţara e o rană,

Copiii mamele-şi bocesc,

Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,

Această dulce limbă.

Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc

Prin alte ţări o schimbă.

Degeaba le-am lăsat cu dor

O „Doină”, să tresară !

Trecutul nu e viitor

Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,

Din Nistru până-n Tisa.

Moldova-i astăzi jumătăţi.

Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori

Din vremuri de urgie,

Şi m-am rugat de-atâtea ori

Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar

Şi-n ţara noastră singuri

Cules-am holde din brăzdar.

Acum n-aveţi nici linguri ...

O, biet popor român sărac

Cu-o ţară prea bogată !

Tu vino-i răului de hac

Să nu ţi-o vândă toată !

Cu trupe de comedianţi

Numindu-le partide,

Sunteţi românii emigranţi

Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt

Şi-i goală vistieria.

Mai daţi şi ape şi pământ

Şi vindeţi România.

Aveţi întinsul Bărăgan,

Şi nu aveţi o pâine.

Aveţi şi turme şi ciobani,

Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi

Şi dulcea Mioriţă,

Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,

Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,

Vedeţi să nu v-o fure,

Atâtea ape, atâţia peşti

Şi nu mâncaţi nici mure...

Nici vii pe deal nu mai zăreşti,

Livezile se-uscară,

Când mărul Ţarii Româneşti

Se-aduce de afară.

Albastrul cerului senin

Se-ntunecă mai tare

De-atâţia nouri de venin,

De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău

Ci-ncerc a vă-nţelege.

De ani şi ani cădeţi în hău,

Nimic nu vă mai merge.

Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi

Să vă înece-n smoală,

Să fiţi doar simpli figuranţi

În ţara voastră goală...

Sandu BARBU - Daca Eminescu